luni, 11 iunie 2012

Pizza Diavola

Pizza Diavola este o pizza picanta, care se poate servi la o bere rece.
Ingrediente pizza diavola:
Topping pizza: sos rosii pentru pizza, mozzarella, carnaciori picanti, ardei iute rosu, oregano
Aluat pufos de pizza: 300 g faina, 30 g unt, 150 ml lapte caldut, 25 g drojdie, 1/2 lingurita sare, 1/2 lingurita zahar
Aluat subtire, crocant de pizza: 200 g faina, 125 ml apa calda, 1 lingura ulei masline, 20g drojdie, 1/3 lingurita sare, 1 lingurita zahar
 
 
Modul de preparare a retetei:
Preparare aluat pufos de pizza: se freaca drojdia cu zaharul, se adauga 100 ml lapte caldut, 120 g faina, se amesteca si se lasa 15 minute la loc cald sa creasca, acoperit cu un prosop curat. Se adauga apoi restul de lapte, oul, untul topit, faina si se framanta 5 minute. Se lasa sa creasca pana isi dubleaza volumul, intr-un lighenas presarat cu faina si acoperit cu un prosop curat. Se ia din lighenas, se pune pe masa presarata cu faina, se framanta un pic pentru a nu avea bule mari de aer si se intinde cu sucitorul intr-un strat de 5-7 mm grosime, care se aseaza in tava de pizza, unsa in prealabil cu unt. Pizza cu aluat pufos se coace mai lent, o vom tine mai mult timp in cuptor, dar este mai usor de preparat in cuptorul aragazului.

Preparare aluat crocant pentru pizza: se intinde faina pe masa de lucru, se face o adancitura in mijlocul gramezii de faina. In aceasta adancitura se freaca drojdia cu zaharul; se lasa 5 minute sa inceapa sa fermenteze, se adauga apa calduta si uleiul. Cu o furculita se inglobeaza treptat faina de pe margine, cu miscari in spirala. Cand devine suficient de gros aluatul, se inglobeaza restul de faina, amestecand si framantand cu mainile. Se framanta 5 minute, se lasa apoi aluatul de pizza la crescut, intr-un lighenas presarat cu faina si acoperit cu un prosop, pana cand isi dubleaza volumul. Il luam din lighenas si il framantam 1 -2 minute pentru a nu avea bule mari de aer in coca, il intindem cu sucitorul pe masa presarata cu faina, intr-un strat de 2-4 mm grosime, si avem pregatit aluatul crocant de pizza. Se unge tava cu ulei de masline si se pune blatul de pizza in ea. Aluatul subtire pentru pizza se coace mai repede dar in acelasi timp necesita precautii speciale pentru a iesi bine, fiind de regula folosit in cuptoare speciale pentru pizza. Poate fi preparat si in casa daca punem sub tava de pizza o placa groasa de piatra, care sa se incinga in cuptor 1 ora inainte de a pune pizza pe ea.

Reteta Pizza Diavola: se unge blatul de pizza cu sos de rosii, se presara mozzarella, carnaciori picanti taiati rondele, fasii de ardei iute curatat de samburi si oregano, se da la cuptor 10 - 35 minute, in functie de blatul folosit si de tipul cuptorului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu